Cătălin Predoiu a precizat că justiția bulgară va avea de îndeplinit o serie de formalități, iar apoi Udrea va fi adusă în țară și încarcerată.
”În această situație suntem în procedură de emitere a unui mandat de arestare european. A fost emis mandatul de executare de către Tribunalul București. Pe de altă parte, mandatul a fost comunicat de Poliția Română către autoritățile bulgare.
Suntem într-o procedură de predare. Urmează ca instanța bulgară, pe baza reglementărilor bulgare să procedeze mai departe. Nu va dura foarte mult, pentru că mandatul european de arestare este un instrument menit să urgenteze aceste proceduri.
Pentru că avem de a face cu un stat emitent în UE și un stat de predare din UE, procedura se desfășoară pe baza acelui instrument JAI, care vizează o cooperare de la instanță la instanță.
Dacă Tribunalul București sau instanța bulgară ne solicită sprijin cu furnizare de documente, atunci se va implica și Ministerul Justiției. Deocamdată, ea este în custodia autorităților bulgare și va fi prezentată instanței.”, a spus Cătălin Predoiu.