Antena 3 CNN Actualitate Justiție Medicul Virgil Musta a fost achitat de Curtea de Apel Timişoara. Sentinţa este definitivă

Medicul Virgil Musta a fost achitat de Curtea de Apel Timişoara. Sentinţa este definitivă

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 21:15 25 Iun 2024 Modificat la 22:18 27 Iun 2024
dr. Virgil Musta
Două instanţe au considerat că acuzaţiile DNA de abuz în serviciu nu se susţin, în cazul dr. Virgil Musta. Sursa foto: Hepta

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Dr. Victor Babeş” din Timişoara, a fost achitat în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Timişoara.

Curtea de Apel Timişoara a dat o sentinţă definitivă în dosarul în care medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Dr. Victor Babeş” din Timişoara, alături de trei asistente, a fost acuzat de ”instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul”, în contextul pandemiei COVID-19. 

Curtea de Apel Timişoara a menţinut decizia iniţială a Tribunalului Timiş, astfel că medicul a fost achitat definitiv. 

”Respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţioală Anticorupţie-Serviciul Teritorial Timişoara împotriva sentinţei penale nr. 84/PI/08.02.2024 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 5306/30/2022”, se arată în decizia Curţii de Apel Timişoara.

Reamintim că, Medicul Virgil Musta, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, la sfârşitul lunii noiembrie 2023 pentru teste COVID făcute în pandemie.

În dosarul instrumentat de DNA, dr. Virgil Musta a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată, după cum urmează şi: 

- Diana Luminiţa Manolescu, director medical la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul;

- Maria Diana Albu, asistent medical coordonator al Ambulatoriului de boli infecțioase în același spital, pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul;

- Dana Mihaela Paica, medic la societatea comercială la care asociat era Virgil Musta, pentru instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

"În perioada 21 iulie - 09 noiembrie 2020, inculpatul Musta Virgil Filaret, cu intenție, ar fi determinat trei asistente medicale să presteze servicii medicale în beneficiul societății la care el era asociat, în timp ce acestea se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu la unitatea publică, respectiv Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara.

Folosindu-se de influența pe care o avea în calitatea sa de medic șef de secție, inculpatul le-ar fi determinat pe cele trei asistente, în mod direct sau prin intermediul inculpatei Paica Dana Mihaela, să preleveze probe biologice în vederea depistării infecției cu virusul SARS CoV-2, să încaseze contravaloarea testelor RT-PCR și să elibereze bonuri fiscale în beneficiul societății comerciale private la care acesta era asociat (utilizând o casă de marcat mobilă).

Deși zilnic, în intervalul orar 07:00-10:00, ar fi prestat servicii medicale pentru societatea comercială menționată, cele trei asistente ar fi încasat integral drepturile salariale plătite de spital.

La instigarea inculpatului Musta Virgil Filaret, în calitățile lor de director medical, respectiv asistent medical coordonator al Ambulatoriului de Boli Infecțioase, inculpatele Manolescu Diana Luminița și Albu Maria Diana, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu în sensul că nu au făcut niciun demers pentru constatarea abaterilor disciplinare și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare sau, după caz, sesizarea Comisiei de cercetare disciplinară în vederea sancționării celor trei asistente medicale. Mai mult, inculpata Albu Maria Diana ar fi întocmit iar inculpata Manolescu Diana Luminița ar fi aprobat foile colective de prezență în conținutul cărora au fost evidențiate formal orele lucrate de cele trei asistente.

Astfel, inculpatul Musta Virgil Filaret le-ar fi determinat pe cele trei asistente să își încalce atribuțiile de serviciu reglementate de dispozițiile din Codul Muncii, Regulamentul intern al spitalului și fișa postului.

Prin activitatea descrisă s-ar fi generat un prejudiciu de 12.173 de lei în dauna Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara. Pe de altă parte, societatea privată, la care asociat este inculpatul Musta Virgil Filaret, ar fi obținut foloase necuvenite în valoare totală de 172.508 de lei.

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara a comunicat Direcției Naționale Anticorupție că nu se constituie parte civilă în prezenta cauză.

În cauză s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 12.173 de lei aparținând inculpatului Musta Virgil Filaret, aflată într-un cont bancar.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Timiș cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză", se arată într-un comunicat al DNA.

×
Parteneri
x close