Mai multe documente din dosarul Revoluţiei vor fi declasificate, a anunţat, luni dimineaţă, procurorul general al României, Augustin Lazăr, potrivit News.ro.
Întrebat dacă va cere declasificarea unor documente despre care s-a vorbit în ordonanţa de redeschidere a dosarului Revoluţiei, Augustin Lazăr a declarat: "Evident, toate documentele care pot să aducă o contribuţie, toate documentele care au o contribuţie pentru a clarifica situaţia de fapt la Revoluţie trebuie declasificate".
Parchetul instanţei supreme a anunţat, săptămâna trecută, că în dosarul Revoluţiei a extins urmărirea penală, in rem, pentru infracţiuni contra umanităţii.