Doi şefi de la Inspectoratul General pentru Imigrări, serviciul Autorizaţii şi Permise de Şedere în Scop de Muncă, au fost puşi sub control judiciar pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Procurorii spun că în doi ani de zile inspectorul Dan George, ofiţer de poliţie la Direcţia pentru imigrări, a primit cel puţin 2.200 de euro pentru 22 de dosare pentru acordarea avizului final favorabil cetăţenilor străini care cereau autorizaţii de muncă pe teritoriul României.
Anchetatorii mai spun că şefa serviciului de autorizaţii, Iulia Nastasia, a primit de la o persoană mai multe geamuri termopan pe care le-a montat la casa de vacanţă. În schimb, Nastasia trebuia să intervină pentru urgentarea eliberării unui aviz de muncă pentru un cetăţean filipinez.