Antena 3 CNN Actualitate Justiție Liviu Dragnea a anunțat cum va vota PSD în cazul solicitării DNA privindu-l pe Gabriel Oprea

Liviu Dragnea a anunțat cum va vota PSD în cazul solicitării DNA privindu-l pe Gabriel Oprea

<1 minut de citit Publicat la 15:49 28 Ian 2016 Modificat la 15:49 28 Ian 2016
liviu dragnea.jpg
Foto: Facebook
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, la Sinaia, referindu-se la solicitarea DNA privindu-l pe fostul vicepremier Gabriel Oprea, că social-democrații nu se opun cererilor sistemului judiciar, transmite Agerpres.

"Punctul nostru de vedere comunicat de mine prima dată a fost foarte clar. Rămânem consecvenți în a nu ne opune solicitărilor care vin din partea sistemului judiciar. Aici nu sunt noutăți", a declarat Dragnea, răspunzând unei întrebări.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul în perioada în care a deținut funcția ministerială.

Conform DNA, infracțiunea de abuz în serviciu constă în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere.

Liviu Dragnea participă la Sinaia la o ședință a senatorilor PSD, care va fi urmată de o ședință a Comitetului Executiv Național al PSD.

Anterior, președintele PSD a participat la reuniunea grupului PSD din Camera Deputaților.

×
x close