Antena 3 CNN Actualitate Justiție Laura Vicol, despre decizia CCR: Este o victorie a justiției

Laura Vicol, despre decizia CCR: Este o victorie a justiției

<1 minut de citit Publicat la 17:31 15 Iun 2016 Modificat la 17:31 15 Iun 2016
vicol.jpg

Curtea Constituţională a României a decis miercuri că sintagma ''în mod defectuos'' cuprinsă în cadrul reglementării infracţiunii de abuz în serviciu se traduce ''prin încălcarea legii''.

Subiectul a fost dezbătut în ediția de miercuri a emisiunii 100 de minute, realizată de Alessandra Stoicescu.

Avocata Alinei Bica, Laura Vicol, a explicat că decizia Curții clarifică o problemă de care s-a lovit inclusiv clienta ei.

“În cazul clientei și prietenei mele, ea a fost trimisă în judecată și este cercetată pentru că a pus "întrebări neserioase" comisiei. Adică nu a încălcat nicio lege, dar a pus niște "întrebări neserioase" și așa a comis abuz în serviciu. Noi asta am solicitat, modificarea acelei sintagme. Atâta timp cât se demonstrează că s-a încălcat o lege, în mod voit, da, normal, este o infracțiune. Sunt oameni care trebuie să își asume consecințele lucrurilor nelegale pe care le fac, dar trebuie să fie clar.”

“Este o victorie a justiției pentru că, din nefericire, exista o stare de teroare la nivel general. Nimeni nu mai voia să semneze nimic, pentru că un procuror poate interpreta o semnătură ca fiind infracțiune, un magistrat care să fie în asentiment și săracul om ajungea la închisoare.”

×
x close