În urma raportului complet făcut după controlul la DNA Laura Codruța Kovesi va fi audiată vineri la CSM. Toți cei implicați în poveste vor veni să îți susțină punctele de vedere. Dupa Codruța Kovesi va fi audiat Gheorghe Stan, adjunctul de la Inspecția Judiciară.
Lucruri extrem de grave au ieșit la iveală după raportul întocmit de către inspectorii judiciari în urma controlului la DNA.
S-a aflat că în fiecare zi de miercuri se țineau ședințe de lucru cu toți procurorii, iar acolo se discută despre dosarele cele mai importante și despre dosarele cu un impact.
Laura Codruța Kovesi a refuzat să pună la dispoziție Inspecției Judiciare dosarele Mihaelei Iorga, apoi a depus copii dupa ordinele în care au fost dispuse inventarierea dosarelor acesteia, a comunicat că informațiile suplimentare pot fi cerute de la comisiile de inspectori judiciari inducând astfel ideea unei lipse de diligență din partea inspectorilor judiciari în activitatea de verificare a dosarelor menționate. Inspectorii apreciază că s-au săvârșit abaterile prevăzute de art 99 punctul p din legea 303.2004 de către Laura Codruța Kovesi, Dana Titian și Popa Gabriela. S-a întocmit sesizare din oficiu a Inspecției Judiciare.