Antena 3 CNN Actualitate Justiție Kovesi află decizia CSM în ancheta ”Sufrageria”

Kovesi află decizia CSM în ancheta ”Sufrageria”

<1 minut de citit Publicat la 08:34 25 Iul 2018 Modificat la 08:34 25 Iul 2018
o_1cj7ut71a1lsi1gpj1p6c1ltg19cs8.jpg

Kovesi ar putea afla miercuri sentinţa în cazul Sufrageria. 

Secţia de procurori a CSM este aşteptată să se pronunţe în cazul acţiunii disciplinare deschisă de Inspecţia Judiciară. 

Fosta şefa a DNA este acuzată că a încălcat dispoziţiile Curţii Constituţionale, când a refuzat să dea explicaţii despre prezenţa ei în sufrageria lui Gabriel Oprea în noaptea alegerilor prezidenţiale din 2009.

Kovesi a trimis mai multe scrisori prin care şi-a motivat refuzul de a se prezenta însă niciodată nu a precizat dacă a fost sau nu acasă la Gabriel Oprea în noaptea alegerilor. Au fost mai multe amânări deja pentru ca procurorii să aibă timp să studieze documentele şi să ia o decizie. 

Pe rolul Secţiei pentru procurori a CSM se mai află încă o sesizare a Inspecţiei Judiciare în care este vizată Laura Codruţa Kovesi, tot pentru săvârşirea unor abateri disciplinare, sesizare făcută după controlul din vara anului trecut de la DNA.

×
x close