Antena 3 CNN Actualitate Justiție O judecătoare de la Tribunalul Bucureşti, trimisă în judecată pentru luare de mită

O judecătoare de la Tribunalul Bucureşti, trimisă în judecată pentru luare de mită

1 minut de citit Publicat la 13:18 19 Oct 2018 Modificat la 13:18 19 Oct 2018
O judecătoare de la Tribunalul Bucureşti, trimisă în judecată pentru luare de mită

O judecătoare de la Tribunalul Bucureşti a fost trimisă în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru luare de mită. Ea a luat de la mai multe persoane sume de bani pentru a înlocui măsurile preventive dispuse, dar şi pentru a pronunţa sentinţe cu suspendare.

DNA a anunţat vineri, că procurorii au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Burlan-Puşcaş Elena, la data faptelor judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de luare de mită, scrie news.ro.

”În contextul judecării a două dosare penale ce priveau săvârşirea unor infracţiuni săvârşite cu violenţă (tentativă de omor calificat, şantaj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice), inculpata Burlan-Puşcaş Elena a primit, în perioada iunie 2009 - februarie 2010, prin intermediari, de la mai multe persoane (inculpaţi şi rude ale unora dintre inculpaţii vizaţi de cercetarea judecătorească), suma totală de 63.000 de euro. Astfel, în legătură cu o cauză penală pe care inculpata a avut-o spre judecată, aceasta a primit suma de 10.000 de euro pentru a dispune înlocuirea măsurii preventive a arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu şi alţi 30.000 de euro pentru a dispune pronunţarea unei hotărâri de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei faţă de toţi cei nouă inculpaţi judecaţi”, au anunţat procurorii DNA. 

×
x close