Antena 3 CNN Actualitate Justiție Legea care interzice păcănelele în localitățile mici a fost contestată la CCR chiar de judecătorii de la ICCJ

Legea care interzice păcănelele în localitățile mici a fost contestată la CCR chiar de judecătorii de la ICCJ

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 10:02 07 Iun 2024 Modificat la 10:17 07 Iun 2024
pacanele
Înalta Curte a sesizat CCR privind legea care pedepsește cu închisoarea deținerea de păcănele în localităţile mici din România

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituționalității, înainte de promulgare, în ceea ce privește Legea pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Asta după ce PSD a depus la Camera Deputaților un amendament pentru legea deja intrată în vigoare, prin care primarii care eliberează administratorilor sălilor de jocuri de noroc adeverinţe false, care atestă că localitatea ar avea mai mult de 15.000 de locuitori, pentru ca acestea din urmă să poată funcţiona, să fie pedepsiţi cu închisoarea. 

Aceeaşi pedeapsă ar urma să primească şi patronii care acceptă să funcţioneze pe baza acestor adeverinţe false. 

Judecătorii ÎCCJ au sesizat CCR pentru că legea ar fi neclară și ar încălca principiul bicameralismului. Asta pentru că, inițialiniţiativa legislativă viza modificarea articolului 335 din Codul penal privind conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere şi a fost respinsă de Senat. Apoi, la Camera Deputaţilor, au fost introduse două noi articole, respectiv “nerespectarea obligaţiilor din domeniul jocurilor de noroc” şi “tulburarea folosinţei locuinţei”, care au fost adoptate.

Articolul 348 indice 1, privind „nerespectarea obligațiilor din domeniul jocurilor de noroc” prevede că:

„Desfășurarea activității cu mijloace de joc de tip slot-machine fără adeverință, eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află spațiul propus, care atestă amplasarea spațiului într-o localitate cu o populație mai mare de 15000 de locuitori, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Eliberarea de către primărie a adeverinței ce atestă numărul de locuitori cu nerespectarea datelor furnizate de Institutul Național de Statistică rezultate din ultimul recensământ al populației și locuințelor, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.”, potrivit formei finale adopatate de Camera Deputaţilor.

Comunicatul ÎCCJ

La data de 05 iunie 2024, ora 14:00, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu prevederile art.27 lit.b) din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară,

În temeiul art.146 lit.a) din Constituția României și art.15 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată,

Cu participarea unui număr de 83 judecători, cu respectarea cerinţelor de cvorum prevăzute de lege,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituționalității, înainte de promulgare, în ceea ce privește:

Legea pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x nr. 137/2023) în raport de prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (2) și art. 75 alin. (1) privind principiul bicameralismului, precum și cele ale art. 1 alin. (5) privind claritatea, previzibilitatea și predictibilitatea legii.

După redactare, hotărârea pronunțată de Secțiile Unite va fi publicată în format integral pe pagina de Internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție – www.iccj.ro.

×
x close