Ginerele lui Traian Băsescu, Radu Pricop, urmează să ajungă luni în fața judecătorilor Curţii de Apel.
Radu Pricop este cercetat sub control judiciar după ce a fost trimis în judecată în dosarul în care este acuzat de complicitate la şantaj alături de Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova.
Cei doi au fost trimişi în judecată pentru că l-ar fi şantajat pe omul de afaceri Alexandru Horpoş, de la care Lucinschi ar fi cerut 4 milioane euro pentru a-şi retrage o plângere la DIICOT.
Radu Pricop a fost interceptat în timp ce îl învăţa pe Sergiu Lucinschi cum să mascheze faptele de şantaj şi să le dea astfel aparenţa de legalitate.
Pricop e acuzat că, în calitate de avocat, a redactat soluţii nelegale astfel încât cei 4 milioane de euro să pară de fapt o datorie.
În acelaşi dosar, este cercetat tot sub control judiciar şi Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, iar ofiţerul DIICOT Constantin Comăneanu a fost arestat preventiv.