Gabriela Firea este decisă să-şi facă dreptate în instanţă. Primarul Capitalei a anunțat că a făcut copii după toate mesajele de amenințare pe care le-a primit şi care vor fi anexate la dosarul pe care îl va trimite în instanță.
„Am făcut copii, print-screen-uri și am vorbit deja cu avocatul pentru acțiuni în instanță față de cei care au trimis aceste mesaje. Știu că există 5-6 persoane într-un birou cu mai multe conturi, care postează. Eu știu că există celule. Observ elemente destul de serioase ale unui război psihologic, în care liderii PSD sunt demonizați.Sunt îndemnuri la linșaj public pe rețelele de socializare”, a declarat Gabriela Firea la România TV.