Magistrații Tribunalului Călărași au decis, marți, condamnarea fostului președinte al Consiliului Județean (CJ) Buzău, Cristinel Bîgiu, la cinci ani și două luni de închisoare cu executare și interzicerea pentru doi ani a unor drepturi într-un dosar de luare de mită.
De asemenea, acestuia i s-a confiscat suma de 45.000 de lei, iar sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, potrivit agerpres.ro.
Cristinel Bîgiu a fost arestat preventiv în decembrie 2014 în urma unui flagrant organizat de procurorii DNA în fața blocului în care locuia și a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită și conflict de interese în formă continuată și pentru tentativă de spălare a banilor.
Potrivit rechizitoriului DNA, Cristinel Bîgiu a fost trimis în judecată pentru luare de mită, conflict de interese și tentativă de spălare a banilor.
Conform sursei citate, în perioada decembrie 2013 - decembrie 2014, Cristinel Bîgiu i-a solicitat unuia dintre directorii din cadrul instituției să facă demersuri pentru declanșarea procedurilor de achiziție directă, prin modificarea proiectului inițial în cuantum de 400.000 de lei, legat de întocmirea Strategiei de dezvoltare durabilă a județului Buzău pentru perioada 2014-2020 și împărțirea acestuia în trei componente, astfel încât să fie evitată procedura de licitație publică, să identifice firme dispuse să semneze, în mod formal, aceste proiecte și să întocmească efectiv proiectele.
Procurorii DNA susțin că, după întocmirea acestor proiecte și după aprobarea plăților de către Cristinel Bîgiu, directorul respectiv din instituție urma să îi dea mită președintelui Consiliului Județean jumătate din suma plătită din bani publici, respectiv 200.000 de lei.
Directorul urma să recupereze banii de la firmele care figurau, în mod fals, ca executanți ai celor trei proiecte.
Anchetatorii au mai precizat că în jurul datei de 20 decembrie 2013, directorul din Consiliul Județean Buzău i-a remis lui Cristinel Bîgiu, prin intermediul finului acestuia, Florin Colgiu, suma de aproximativ 70.000 de lei, sub formă de mită, reprezentând jumătate din contravaloarea unei facturi de 130.000 de lei, sumă ce fusese virată unei firme identificate de director, căreia i se atribuise anterior, în mod direct, contractul pentru prima componentă a Strategiei de dezvoltare durabilă și anume principalele direcții de dezvoltare și analiza S.W.O.T. Directorul, la rândul său, primise suma respectivă de la reprezentantul legal al firmei.
Ulterior, în luna august 2014, Bîgiu l-a însărcinat pe același director să înceapă procedurile de atribuire directă, în aceleași condiții, pentru cea de-a doua componentă a Strategiei de dezvoltare durabilă, fiind declarată câștigătoare aceeași firmă, urmând ca lui Bîgiu să îi fie remisă, ulterior, ca mită, jumătate din valoarea contractului, respectiv 50.000 de lei.
Procurorii DNA mai precizează că în 4 decembrie 2014 Cristinel Bîgiu i-a solicitat în mod expres aceluiași director să îi dea până cel mai târziu în 8 decembrie suma convenită de 50.000 de lei, indicându-i ca intermediar care urma să primească banii în numele său o persoană de încredere a acestuia.
"Bîgiu Marian Cristinel i-a indicat intermediarului modul în care urmau a fi distribuiți, respectiv păstrați banii, solicitându-i ca suma de 6.500 de lei să fie remisă finului acestuia, Colgiu Florin Mădălin, iar restul sumei de 43.500 lei să fie păstrată, la dispoziția lui Bîgiu Marian Cristinel, de către intermediar. În aceeași zi, intermediarul i-a remis 6.500 de lei lui Colgiu Florin-Mădălin, care cunoștea că suma respectivă fusese primită cu titlu de mită de către Bîgiu Marian Cristinel, de la directorul respectiv", mai precizează procurorii DNA.
Cristinel Bîgiu mai este cercetat în alte două dosare penale, unul pentru spălare de bani, alături de fostul ministru de Interne, Cristian David și un altul, pentru trafic de influență, alături de fostul șef al RAAPPS, Gabriel Surdu.