Antena 3 CNN Actualitate Justiție Fost președinte al AEP: Ana Maria Pătru avea un portret al lui Băsescu în birou

Fost președinte al AEP: Ana Maria Pătru avea un portret al lui Băsescu în birou

1 minut de citit Publicat la 17:03 23 Mai 2017 Modificat la 17:03 23 Mai 2017
o_1bgqps5ij3b764vhk60nrsd8.jpg

Ana Maria Pătru, fost vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente în 2009, avea în biroul său un portret cu Traian Băsescu, a susţinut marţi Octavian Opriş, fost preşedinte al autorităţii în acel an, în cadrul comisiei parlamentare de anchetă pentru alegerile din 2009. 

În cadrul audierilor, Opriş a fost întrebat de deputatul PSD Liviu Pleşoianu cum comentează faptul că Ana Maria Pătru a fost văzută la o petrecere alături de Traian Băsescu şi fiica sa, Elena, după care s-a implicat în gestionarea alegerilor prezidenţiale din 2009. 

"Cum am putea noi să credem în echidistanţa şi corectitudinea doamnei Ana Maria Pătru şi în corectitudinea AEP, când respectiva persoană a rămas in funcţie şi nu a fost nici măcar mustrată? După care au urmat alegerile prezidenţiale?", a spus Pleşoianu. 

'Situaţia asta a fost foarte larg difuzată pentru că un membru, vicepreşedinte al AEP, a fost surprins de către oameni din presă la o chermeză, la o întrunire cu cei din zona unui partid politic, respectiv a PDL-ului, cu Traian Băsescu, parcă era şi fiica sa, era o aniversare. Asta este conduita pe care a avut-o Ana Maria Pătru, ea nu se sfia niciodată să arate afinităţile pe care le are cu zona PDL-ului şi cu Traian Băsescu. Chiar în biroul ei avea şi un portret cu Traian Băsescu. Sigur că era recunoscătoare fiindcă el a numit-o. Din partea Preşedinţiei era un vicepreşedinte, din partea primului ministru era un vicepreşedinte şi preşedintele era numit de Parlament în ambele Camere. Fără îndoială că i-am atras atenţia, dar era tardiv, spunându-i despre calitatea pe care o are, dacă conştientizează că aceasta calitate impune anumite restricţii în ceea ce priveşte relaţiile personale, sociale, etc. Nu mai spun relaţiile politice care au o conotaţie cu totul aparte. În ce priveşte actele de gestionare a mecanismului electoral, acolo ca să te bagi trebuie să şi ştii", a afirmat Octavian Opriş. 

Potrivit acestuia, pentru ca Ana Maria Pătru să nu mai fi gestionat alegerile de atunci trebuia să nu mai aibă calitatea de vicepreşedinte al AEP, condiţii în care el nu putea să procedeze la o îngrădire a drepturilor unui vicepreşedinte. "Aceşti vicepreşedinţi veneau din sfere politice deosebite, de la Guvern, de la Preşedinţie, etc", a argumentat Opriş.

×
Etichete: ana maria patru AEP
x close