Toni Neacşu, fost membru CSM, a spus că decizia CCR privind conflictul între Parlament şi Ministerul Public poate conduce la creşterea numărului de contestaţii în anulare împotriva deciziilor definitive, în care se vor contesta probele nelegale obţinute în baza protocoalelor.
„În mod normal, într-adevăr, conduce la creşterea numărului de cereri de contestaţii în anulare împotriva hotărârilor definitive în care se vor contesta exact probele nelegale obţinute prin intermediul SRI. De asemena, în dosarele pe rol, tot ce înseamnă colaborarea cu SRI sau obţinerea probelor în baza acestor protocoale nu vor putea produce efecte. Rămâne de văzut ce va spune CCR că se va întâmpla cu acele hotărâri definitive care nici nu mai pot atacate cu căi extraordinare de atac. Dacă şi acestra rămân asaş sau dimpotriva CCR implică o cale de anulare a lor”, a declarat avocatul Adrian Toni Neacşu, fost membru CSM.
Potrivit acestuia, va fi greu de dovedit ce anume se va întâmpla cu dosarele aflate pe rolul parchetelor.
Sesizarea către CCR, înaintată la 8 octombrie, a fost semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, după ce Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile acestuia în ziua respectivă.