Antena 3 CNN Actualitate Justiție Florian Walter, denunț exploziv la DNA. Cine a vrut să-l ucidă

Florian Walter, denunț exploziv la DNA. Cine a vrut să-l ucidă

1 minut de citit Publicat la 14:49 16 Mar 2016 Modificat la 14:49 16 Mar 2016
vvv.jpg

Omul de afaceri Florian Walter a depus un denunţ la DNA în care susţine că a fost ameninţat cu moartea de către unul dintre membrii grupului de la Monaco, Dragoş Dobrescu.

Asta în condiţiile în care, cu două zile în urmă, acelaşi Dragoş Dobrescu era acuzat de nora lui Virgil Măgureanu că l-ar fi ucis şi pe Codruţ Marta, şeful de cabinet al lui Sorin Blejnar.

În urmă cu o săptămână, milionarul Florian Walter a făcut un denunţ la DNA împotriva primarilor Sorin Oprescu şi Marian Vanghelie. Omul de afaceri a povestit că le-a dat mită celor doi pentru a obţine contracte cu primăria.

Florian Walter a fost arestat preventiv pe 6 martie. Florian Walter a fost arestat în Emiratele Arabe Unite la solicitarea autorităţilor române, unde s-au început procedurile de extrădare, în vederea cercetării sale în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Fostul patron al celor Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești, dar și patron al firmei Romprest, este acuzat de un prejudiciu de 4,5 milioane de euro adus bugetului de stat, produs în perioada 2013 - 2014.

Florian Walter era căutat din 15 mai 2015, după ce instanţa a emis pe numele lui mandatul de arestare în lipsă, în urma unor percheziţii care au avut loc în 6 mai. La sfârşitul lunii mai, 18 persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Ploieşti în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani în care este implicată compania Romprest, controlată de Florian Walter, în cazul acestuia procurorii dispunând continuarea cercetărilor într-un dosar separat.

×
x close