Tribunalul Teleorman a admis cererea de insolvenţă a mai multor creditori pentru intrarea în insolvenţă a două companii din spatele imperiului condus de Ioan Niculae, informează
economica.net.
Compania InterAgro SRL controlează cea mai mare partea a afacerilor din agricultură şi industrie ale omului de afaceri şi rulează anual peste un miliard de lei, în timp ce compania InterAgro SA este considerată "nucleul central al grupului InterAgro".
Ioan Niculae, posesorul unei averi de miliarde de euro, și-a petrecut sărbătorile de iarnă într-o celulă de doar câțiva metri pătrați. El are de executat o pedeapsă de 914 zile de închisoare, după ce a fost condamnat că a finanțat ilegal campania prezidențială a lui Mircea Geoană.
El este al treilea cel mai bogat român, potrivit Top 300 Capital, cu o avere de circa 800 de milioane de euro.