Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv marţi revocarea controlului judiciar pe care Elena Udrea îl avea în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009.
De controlul judiciar au mai scăpat şi alţi doi inculpaţi din dosar, Gheorghe Nastasia şi Victor Tarhon.
Instanţa supremă a respins contestaţia DNA şi a menţinut o decizie a Curţii de Apel Bucureşti din 12 octombrie, prin care a fost revocat controlul judiciar în cazul celor trei.
Pe 24 mai, DNA i-a trimis în judecată pe Elena Udrea, Ioana Băsescu şi jurnalistul Dan Andronic în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009.
Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte).