Fostul ministru Elena Udrea s-a prezentat, joi, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, în dosarul în care este cercetată sub control judiciar pe cauțiune.
La intrare în sediul DNA, Elena Udrea a declarat că este exclus să plătească 5 milioane lei, sumă stabilită drept cauțiune.
Procurorii DNA au dispus măsura controlului judiciar pe cauțiune în cazul Elenei Udrea în dosarul în care Parlamentul a încuviințat începerea urmăririi penale și reținerea acesteia, nu însă și arestarea preventivă, fiind stabilită suma de cinci milioane lei.
În acest dosar, procurorii o acuză pe Elena Udrea de luare de mită în formă continuată, trafic de influență în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operațiuni financiare incompatibile cu funcția ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile în virtutea funcției, spălare de bani în formă continuată, fals în declarații de avere în formă continuată (cu referire la declarațiile de avere din perioada 2009 — 2012).
Elena Udrea este acuzată că, în 2010, în calitate de ministru și de persoană cu funcție de conducere în partid, având influență asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei și ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediar, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.
Procurorii mai spun că Elena Udrea s-ar fi folosit de influența pe care o avea ca ministru pentru a cumpăra prin interpuși, sub prețul pieței, o vilă pe litoral, pe care ar fi renovat-o cu bani de la compania care avea contract cu ministerul.