Antena 3 CNN Actualitate Justiție Elena Udrea cere achitarea în dosarul "Gala Bute". Documentul secret pe care se bazează

Elena Udrea cere achitarea în dosarul "Gala Bute". Documentul secret pe care se bazează

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 11:20 29 Noi 2023 Modificat la 11:20 29 Noi 2023
Elena Udrea
Elena Udrea cere achitarea în dosarul "Gala Bute". Documentul secret pe care se bazează Sursa foto: Elena Udrea/ Facebook

Elena Udrea se bazează pe un document secret al Serviciului Român de Informații, însă pe care Traian Băsescu l-a prezentat în 2018.

Documentul o disculpă prin omisiune, în sensul că ofițerii SRI care vorbesc despre un grup infracțional organizat la nivelul Ministerului Turismului nu spun nimic și despre o posibilă implicare a Elenei Udrea.

Ieri, Elena Udrea a fost scoasă de la Penitenciarul Târgșor și dusă în fața instanței, unde s-a judecat cererea de revizuire, dar și cererea de suspendare a pedepsei depusă de fostul ministru.

Cererea de revizuire poate fi depusă în cazul în care sunt aduse noi probe, care nu erau cunoscute de judecători la momentul soluționării cauzei.

Citește și: Nicolae Ciucă, ultimatum pentru Nicușor Dan: "Dacă rămâne independent, PNL nu-l susține"

Astfel, avocatul Elenei Udrea susține că au fost aduse noi argumente, conform cărora fostul ministru nu ar fi avut nicio legătură cu afacerile din Ministerul Turismului.

Elena Udrea a fost condamnată în acest dosar la șase ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu și luare de mită.

Ea a executat, până în acest moment, un an și jumătate din această pedeapsă, iar o decizie privind cererea de revizuire va veni din partea judecătorilor pe data de 12 decembrie.

Istoricul dosarului Gala Bute

Pe 29 martie 2017, Elena Udrea a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare cu executare în dosarul "Gala Bute" pentru luare de mită şi abuz în serviciu. 

În acelaşi dosar, Rudel Obreja, fost preşedinte al FRB, a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare, iar Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a primit trei ani de închisoare cu executare.

Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a fost achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite. 

Potrivit DNA, Udrea a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea. 

Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja). 

Udrea mai este acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la 'Gala Bute', prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja. 

×
x close