Antena 3 CNN Actualitate Justiție Marile dosare se întorc! România nu trebuie să aplice decizia cu prescripţia

Marile dosare se întorc! România nu trebuie să aplice decizia cu prescripţia

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 22:11 25 Iul 2023 Modificat la 22:17 25 Iul 2023

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a dat luni o hotărâre care permite judecătorilor români să nu aplice cele două decizii ale Curţii Constituţionale şi o hotărâre a Instanţei supreme privind prescrierea pedepselor, dacă prin aceasta se încalcă dreptul Uniunii Europene.

Decizie istorică în justiţie. "Instanțele naționale sunt obligate (...) să lase neaplicate Deciziile (...) Curții Constituționale, din care rezultă că (...) dreptul român nu prevedea nicio cauză de întrerupere a termenului de prescripție a răspundării penale, în măsura în care aceste decizii au efectul de a conduce la prescrierea răspundării penale într-un număr mare de cazuri de fraudă gravă, care aduce atingerea intereselor financiare ale Uniunii și, prin urmare, (...) de a crea un risc sistemic de impunitate pentru astfel de infracțiuni." Este esența deciziei luate de marea Cameră a Curții de Justiție a Uniunii Europene pe 24 iulie 2023 într-un proces deschis de Curtea de Apel Brașov care a solicitat undă verde pentru neaplicarea deciziilor CCR privind prescripția într-un dosar cu infracțiuni de fraudă cu fonduri europene, evaziune fiscală și contrabandă.

Instanţele din România nu trebuie să aplice decizia cu prescripţia

Indiferent căror dosare se va aplica decizia Curții Europene, consecințele ar putea fi următoarele:

În dosarele aflate în curs, fără un verdict, instanțele nu ar trebui să mai dispună încetarea procesului penal ca urmare a deciziilor CCR și ICCJ privind prescripția. 

În dosarele cu decizie de încetare a procesului penal în primă instanță, instanțele nu ar trebui să mai țină cont de deciziile CCR și ICCJ privind prescripția în fază de apel.

În dosarele cu verdict definitiv de încetare a procesului penal și care mai sunt în termenul de declarare a unei căi extraordinare de atac, așa cum este recursul în casație, procurorii ar trebui să declare recurs în casație. 

Ce se întâmplă cu Elena Udrea şi Ioana Băsescu

În cazul celebrului dosar Elena Udrea - Ioana Băsescu, fiica fostului președinte al României și favorita fostului președinte al României, au primit în primă instanță 5 ani, respectiv 8 ani de detenție cu executare. Verdictul definitiv de încetare a procesului penal ca urmare a aplicării deciziilor privind prescripția a fost pe 11 iulie 2023. Decizia curții europene s-a dat pe 24 iulie, iar termenul de declarare a unui recurs în casație este de 30 de zile.

Discuția între magistrații este dacă decizia europeană se aplică și în cazul Ioana Băsescu-Elena Udrea, fiind vorba doar de corupție, nu de fraudă cu fonduri europene, evaziune sau contrabandă. 

În dosarele cu verdict definitiv de încetare a procesului penal și care nu mai sunt în termenul de declarare a unei căi extraordinare de atac, așa cum este recursul în casație, procurorii ar trebui să ceară o repunere în termen cu data deciziei Curții europene de justiție.

În alte cazuri mai vechi, procurorii ar putea solicita revizuirea. 

×
x close