Antena 3 CNN Actualitate Justiție Doctorița condamnată pentru că lua mită de la bolnavii de cancer din Suceava ar putea fi eliberată

Doctorița condamnată pentru că lua mită de la bolnavii de cancer din Suceava ar putea fi eliberată

Mariana Zaharia
2 minute de citit Publicat la 17:45 08 Oct 2024 Modificat la 17:58 08 Oct 2024
spitalul judetean de urgenta suceava
Fosta șefă a Secţiei de oncologie din Spitalul Judeţean de Urgenţă ar putea scăpa temporar de pedeapsă / sursă foto: Facebook-Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava

Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Suceava, care a fost condamnată pe 23 septembrie la trei ani de închisoare cu executare, după ce a luat mită de 280 de ori, va fi eliberată temporar în baza unei decizii a Tribunalului Botoșani. Dacă procurorii nu contestă decizia instanței, atunci pedeapsa doctoriței va fi întreruptă până când copilul său împlinește vârsta de 1 an.

La trei zile după condamnare, avocații doctoriței au depus la Judecătoria Botoșani o cerere prin care au solicitat ca instanța să încuviințeze amânarea executării pedepsei. La încă o zi, au depus cerere și la Tribunalul Botoșani, de data aceasta pentru întreruperea executării pedepsei.

Ambele solicitări au fost justificate de faptul că fosta șefă a secției de Oncologie Suceava are acasă un copil care nu a împlinit vârsta de 1 an. 

În urmă cu câteva zile, judecătorii Tribunalului Botoșani au anunțat decizia prin care sunt de acord cu punerea în libertate a doctoriței până în momentul în care copilul ei va împlini vârsta de 1 an.

„În temeiul art. 592 Cod procedură penală raportat la art. 589 alin.1 lit. b Cod procedură penală, admite cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnata Ababneh Dumitrovici Anca.

Dispune întreruperea executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 157 din 25 aprilie 2024 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 440/86/2023, modificată în parte şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1013 din 23.09.2024 a Curţii de Apel Suceava, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la împlinirea vârstei de 1 an a minorului A.D.E.", se arată în soluţia pe scurt a Tribunalului Botoşani, potrivit Agerpres.

Reamtin faptul că Anca Ababneh Dumitrovici a fost condamnată în dosarul în care a fost acuzată că, în calitate de medic specialist oncolog la SJU Suceava, în perioada aprilie 2022 - 19 ianuarie 2023, în mod repetat, a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, a pretins şi a primit diferite sume de bani (sume variabile, respectiv 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei, 50 de euro) sau alte foloase (miere de albine, caşcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză etc.) de la 64 de persoane, pacienţi sau aparţinătorii acestora, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul şi asistenţa anti-cancer ce trebuiau realizate gratuit. 

×
x close