Antena 3 CNN Actualitate Justiție DNA îi răspunde ministrului Justiției, Tudorel Toader: Doar CSM poate evalua activitatea procurorilor

DNA îi răspunde ministrului Justiției, Tudorel Toader: Doar CSM poate evalua activitatea procurorilor

2 minute de citit Publicat la 13:11 13 Mar 2017 Modificat la 13:11 13 Mar 2017
o_1bb3lqv6gd6nlvn1v4f1v9a1cnd8.jpg

Cercetările în dosarul privind adoptarea OUG 13/2017 au fost efectuate de procurori în concordanţă cu dispoziţiile legale şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), se arată într-un comunicat al DNA transmis luni AGERPRES. 

"Dosarul penal a vizat investigarea de fapte prevăzute de legea penală descrise în cuprinsul denunţului cu care au fost sesizate organele de urmărire penală. Cercetările au fost efectuate de procurori în concordanţă cu dispoziţiile legale şi cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care statuează că procurorul are obligaţia de a desfăşura o anchetă efectivă pentru aflarea adevărului, inclusiv în situaţiile în care sesizarea priveşte adoptarea unor acte publicate în Monitorul Oficial", se precizează în comunicat. 

DNA invocă, în susţinerea argumentaţiei, o sentinţă penală a ÎCCJ din 4 iunie 2014, care arată că, "în cazul în care susţinerile petentului au o bază factuală decurgând din fapte notorii, orice deficienţă a anchetei care îi reduce capacitatea de a stabili împrejurările cauzei sau persoanele responsabile riscă să ducă la concluzia că ea nu corespunde cerinţelor unui proces echitabil". În aceeaşi sentinţă, se menţionează că "cerinţa de promptitudine şi diligenţă rezonabilă este implicită", iar în situaţii în care plângerea vizează aspecte ce decurg dintr-un act publicat în Monitorul Oficial se aşteaptă "o rigoare mai mare din partea autorităţilor în ancheta desfăşurată". 

"Astfel, respectând dispoziţiile legale şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea stabilirii împrejurărilor cauzei, au fost administrate probe constând în declaraţii de martori, ridicări de documente, procurorul având obligaţia de a efectua o anchetă penală efectivă", se precizează în comunicat. 

Pe de altă parte, DNA apreciază apariţia unor decizii ale Curţii Constituţionale de interpretare a dispoziţiilor constituţionale într-o modalitate diferită de cea adoptată de alte instituţii ca fiind "un eveniment normal în procesul de interpretare a legilor". 

"Aceste decizii vizează principii constituţionale care nu au mai fost analizate până la acel moment şi care pot duce la apariţia unor puncte de vedere diferite, având în vedere că nu cuprind norme exprese cu privire la conduita pe care trebuie să o urmeze reprezentanţii instituţiilor", explică DNA. 

Conform sursei citate, CCR a constatat anterior, în perioada 2008 - 2010, existenţa unor conflicte de natură constituţională, determinate de încălcarea unor principii din Legea fundamentală, între DNA şi Parlament, între Preşedinţie şi ÎCCJ, între Preşedinţie şi Parlament sau între Guvern şi Parlament. 

DNA subliniază, totodată, că actele procurorilor sunt supuse controlului instanţelor de judecată, iar evaluarea lor profesională poate fi făcută doar de Consiliul Superior al Magistraturii. 

"Potrivit Constituţiei, procurorii reprezintă interesele generale ale societăţii, apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Având în vedere statutul şi atribuţiile conferite de Lege şi Constituţie, actele şi soluţiile dispuse de procurori sunt supuse controlului instanţelor de judecată, iar evaluarea profesională a procurorilor este realizată numai de către Consiliul Superior al Magistraturii", se precizează în comunicat.

×
x close