Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Carmen Mihălcescu, a fost audiată de procurori în calitate de martor, precizează DNA. Ancheta în care a fost audiată Mihălcescu este in rem, iar momentul înfăţişării la DNA a fost stabilit de comun acord, propus de martor.
„Persoana la care faceți referire a fost citată, în calitate de martor, la data de 5 decembrie 2018, în baza art. 257 teza II-a din CPP, respectiv notă telefonică cu întocmirea unui proces verbal. Stabilirea momentului înfățișării martorului s-a făcut de comun acord, în condițiile propuse de martor și acceptate de procuror. În cauza respectivă se efectuează acte de urmărire penală in rem, prin urmare, alte informații nu pot fi date publicității, deoarece le sunt incidente dispoziţiile art. 12 alin. 1 lit. e ) din Legea 544/2001”, a precizat DNA.
„Cu referire la unele articole apărute in spațiul public care au legat audierea persoanei respective de un eveniment politic, precizăm ca acestea sunt pure speculații ce se înscriu în încercările de a plasa într-o perspectivă nefavorabilă activitatea unor magistrați. De asemenea, precizăm că activitatea curentă a procurorilor se desfășoară strict în conformitate cu dispozițiile legale și nicidecum nu urmărește agenda, activitățile ori evenimentele organizate de alte instituții extrajudiciare”, mai arată DNA.
Vicepreședintele Camerei Deputaților, Carmen Mihălcescu, a fost audiată, miercuri, de procurorii DNA, iar la ieșirea din sediul instituției aceasta a refuzat să dea detalii cu privire la dosarul în care a fost chemată sau calitatea.