Antena 3 CNN Actualitate Justiție DNA cere sesizarea Curții Constituționale pe tema OUG de modificare a Codului Penal

DNA cere sesizarea Curții Constituționale pe tema OUG de modificare a Codului Penal

2 minute de citit Publicat la 16:48 02 Feb 2017 Modificat la 16:48 02 Feb 2017
o_1b7vko848nlb1598vku15beh428.jpg

Un procuror de la DNA a cerut joi Tribunalului Militar Bucureşti sesizarea Curţii Constituţionale a României cu o excepţie de neconstituţionalitate în legătură cu ordonanţa guvernului de modificare a Codurilor penale, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Solicitarea a avut loc în dosarul Colectiv, în care pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei sunt judecaţi pentru abuz în serviciu, aceasta fiind una dintre infracţiunile vizate de ordonanţa de urgenţă a Guvernului adoptată marţi.

Sursele judiciare au precizat că procurorul DNA reclamă faptul că Guvernul nu a respectat termenul pentru care era abilitat să emită ordonanţe de urgenţă pe timpul vacanţei parlamentare, nu se justifică urgenţa adoptări acestei ordonanţe şi a fost afectat echilibrul puterilor în stat.

Urmează ca un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul Militar Bucureşti să decidă dacă sesizează Curtea Constituţională.

Antonina Radu şi George Petrică Matei au fost trimişi în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzaţi de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, şi uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit DNA, în perioada septembrie 2014 - 30 octombrie 2015, cei doi ofiţeri ISU, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat că acel club din Bucureşti (care până la data de 6 octombrie 2014 a funcţionat ca persoană juridică SC Music Hall SRL Bucureşti, iar după această dată ca persoană juridică SC Colectiv Club SRL Bucureşti) desfăşura activităţi specifice fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.

Procurorii au reţinut că cei doi au permis funcţionarea în continuare a societăţii în condiţiile constatate şi nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, fiind astfel cauzată vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice prin permanenta punere în pericol a vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale a acestora şi a angajaţilor care s-au aflat în incinta clubului Colectiv în perioada septembrie 2014 - 30 octombrie 2015, dar şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

"Conduita celor doi inculpaţi a condus la: crearea unui prejudiciu de 12.156,42 lei IGSU- ISU Bucureşti Ilfov (reprezentând costurile efectuate cu prilejul intervenţiei în urma incendiului din 30 octombrie 2015, costuri constând în utilizarea autospecialelor de intervenţie, precum şi cheltuielile cu personalul implicat în intervenţie); obţinerea unui folos necuvenit în sumă de 62.298 lei pentru SC Colectiv Club SRL Bucureşti (reprezentând profitul pe care această societate l-a realizat de la începerea funcţionării până la data tragediei)", susţine DNA.

Potrivit procurorilor, deşi au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, Antonina Radu şi George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

×
x close