Direcţia Naţională Anticorupţie a transmis, vineri, că anumite modificări aduse Codului de procedură penală vor aduce neclarităţi care pot da naştere la interpretări în favoarea inculpatului şi vor îngreuna anchetele penale.
„Cele mai recente modificări aduse Codului de procedură penală de către Parlament au fost adoptate fără a ține seama de observațiile și propunerile formulate de către Consiliul Superior al Magistraturii și de asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor, fără a exista o consultare și o colaborare reală cu instituțiile judiciare învestite cu aplicarea legislației penale”, explică DNA.
DNA critică mai mult de zece articole, printre care este vorba și de cel prin care acum inculpatul ar avea și el dreptul să participe la audierea martorului, nu doar avocatul său.
Însă, de nenumărate ori, avocații care au fost convocați la DNA pentru a-și apăra clienții s-au plâns de faptul că nu sunt și ei convocați atunci când se audiază martorul. Cel mai probabil, acesta a fost și motivul pentru care legea s-a modificat în acest sens.