Antena 3 CNN Actualitate Justiție Decebal Traian Remeș a câștigat definitiv procesul împotriva TVR și DNA: Eu am fost cobaiul numărul 1 al telejustiției din România

Decebal Traian Remeș a câștigat definitiv procesul împotriva TVR și DNA: Eu am fost cobaiul numărul 1 al telejustiției din România

2 minute de citit Publicat la 10:14 14 Noi 2016 Modificat la 10:14 14 Noi 2016
remes.jpg

Fostul ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remeş a câştigat definitiv la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul prin care a cerut despăgubiri de la TVR şi DNA pentru divulgarea, în 2007, a probelor din dosarul "Caltaboşul".

Magistraţii de la Instanţa Supremă au decis ca Remeş să primească 15.000 de lei despăgubiri de la TVR, DNA şi Rodica Culcer, pe atunci şefa ştirilor TVR.

Totodată, Decebal Traian Remeş l-a chemat iniţial în judecată şi pe fostul preşedinte, Traian Băsescu, dar instanţele au decis că acesta nu avea calitate procesuală. În octombrie 2007, în timpul anchetei DNA în dosarul "Caltaboşul", postul public a difuzat imagini de la o întâlnire a lui Remeş cu fostul ministru Ioan Avram Mureşan, în care acesta din urma îi dă un plic, precum şi înregistrari audio referitoare la unele licitaţii.

Decebal Traian Remeș a explicat, într-o intervenție telefonică la emisiunea Previziuni, realizată de Adrian Ursu și Nadina Câmpean, detaliile din acest caz.

"La CEDO încă nu am câștigat, acolo încă nu am ajuns la rând. În al doilea rând, nu a fost vorba de un plic. Toată bătălia mea a fost după ce procurorii m-au acuzat de lucruri pentru care nu au existat dovezi. Împotriva mea nu a existat nicio declarație a nimănui și niciun înscris. Înregistrările nu au dovedit existența plicului, recunoscut inclusiv în sentința prin care am fost condamnat. Eu am atacat, prin proces, și am ajuns să am decizie civilă din partea Curții de Apel Brașov, consfințită ca fiind irevocabilă de ICCJ, următoarele fapte:

La DNA, în perioada 7 oct – 8 oct, după înregistrări, pe care nu le-am văzut vreodată, nu le-a văzut nici ICCJ, pentru că nu au fost depuse la dosar, nu le-a văzut nici Inspecția Judiciară, deci s-au făcut montaje. Așa le numește Inspecția Judiciară. Variantele care nu le-au convenit procurorilo au fost distruse de un ofițer de poliție, care recunoaște că le-a distrus. Inspecția Judiciară relevă faptul că o distrugere de probe se poate face doar cu aprobarea procurorului, prin proces verbal.

Eu am fost cobaiul numărul 1 al telejustiției din România.

Încă nu a venit timpul pentru a fi luată în dezbatere cererea mea la CEDO. Ea se referă la faptul că nu am avut parte de un proces drept și echitabil, că prezumția de nevinovăție nu a funcționat. Acuzele publice, prin linșaj mediatic, au fost făcute toată iarna respectivă, dar împotriva mea cercetarea penală a început abia în 28 ianuarie 2008, deci anterior începerii cercetării penale și chiar anterior zilei de 6 iunie 2008, când rechizitoriul a fost depus la Înalta Curte", a explicat Decebal Traian Remeș.

×
x close