Magistraţii Tribunalului Olt au decis revocarea măsurii măsurii controlului judiciar dispusă, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, faţă de fostul ministru Darius Vâlcov, pe 20 iunie, potrivit portalului instanţei.
Fostul ministru al Finanţelor, Darius Bogdan Vâlcov, a fost inculpat pe 20 iunie 2017 într-un nou dosar de corupţie, de această dată unul instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. Vâlcov este acuzat de instigare la dare şi luare de mită, într-o cauză privind un funcţionar de la Oficiul de Cadastru.
Procurorii din judeţul Olt au dispus, de asemenea, pe 20 iunie, punerea sub control judiciar a lui Darius Vâlcov. Ei au extins urmărirea penală într-o cauză privind un funcţionar de la Oficiul de Cadastru, care a primit timp de trei ani mită de la una dintre societăţile înfiinţate la iniţiativa lui Vâlcov şi controlată de acesta.
Darius Vâlcov a contestat în instanţă măsura dispusă de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, iar magistraţii au decis joi, 22 iunie, în camera de consiliu, admiterea plângerii şi revocarea măsurii preventive a controlului judiciar.
"Admite plângerea formulată de inculpatul Vâlcov Darius Bogdan împotriva ordonanţei nr. 114/P/2016 din data de 20.06.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpat prin ordonanţa nr. 114/P/2016 din data de 20.06.2017 a Parchetului de pe lânga Tribunalul Olt", se arată în încheierea postată vineri pe portalul instanţei.
Hotărârea este definitivă.
Conform procurorilor, Vâlcov a iniţiat constituirea unui număr de 3 societăţi "care acţionau ca un tot unitar", respectiv SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii.
"Întrucât nu răspundeau exigenţelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul VDB (n.r. Darius Bogdan Vâlcov) a decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea un funcţionar de la OCPI Olt care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC Millenium Topographica SRL - având ca activitate cadastru - astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI", se arată într-un comunicat al Parchetului.
Darius Vâlcov ar fi exercitat, potrivit documentului citat, "activităţi de determinare mediată", în urma cărora doi angajaţi ai firmei controlată de acesta i-au dat funcţionarului OCPI câte 1.000 de lei lunar în perioada 2012-2015, sumă necuvenită şi neevidenţiată în actele contabile.
În 2015, Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în două dosare instrumentate de DNA. Unul se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar altul la Tribunalul Olt. Vâlcov este inculpat pentru trafic de influenţă şi luare de mită. În dosarul care se judecă la Tribunalul Olt, Vâlcov se află sub control judiciar.