Mai bine de două luni, o ţară întreagă a aşteptat să afle VERDICTUL procurorilor în dosarul „Condrea, moarte suspectă”. Un caz care a generat numeroase comentarii, ipoteze de lucru, teorii ale conspiraţiei. Chiar şi după ce procurorii au spus, cu subiect şi predicat, că Dan Condrea s-a sinucis, comentariile nu au încetat, scrie ziarulring.ro.
Pentru a spulbera orice urmă de confuzie şi de dubiu legat de această anchetă, vă prezentăm, în continuare, integral, documentul prin care s-a decis clasarea dosarului „Condrea”. Este vorba despre o ordonanţă dată, pe 18 iulie 2016, de procurorii criminalişti din cadrul Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul General. Un document excepţional, care conţine şi raportul medico-legal, din care aflăm, în primul rând, fără putinţă de tăgadă, cum a murit Dan Condrea, controversatul patron al Hexi Pharma, firmă care a „ţepuit” sute de spitale şi care, în prezent, se află sub două anchete: la procurorii din Parchetul General şi, la DNA, la procurorii anticorupţie.
Constatări legate de accident şi locul faptei
Mai întâi, în ordonanţă, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, „examinând actele de urmărire penală din dosarul cu numărul de mai sus având ca obiect infracţiunea de ucidere din culpă, prev. și ped. de art. 192 alin. 2 din Codul penal, victimă fiind CONDREA DAN – ALEXANDRU”, constată că „la data de 22.05.2016, ora 18.47, urmare a apelului telefonic efectuat de un martor la SNUAU 112, organele de poliție, ambulanța și ISU au fost sesizate cu privire la faptul că pe DJ 101, ce leagă localitățile Buftea și satul Tamași, jud. Ilfov, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unei persoane”.