Antena 3 CNN Actualitate Justiție Comisia SRI, noi detalii despre audierea lui George Maior

Comisia SRI, noi detalii despre audierea lui George Maior

1 minut de citit Publicat la 19:00 23 Mai 2018 Modificat la 19:00 23 Mai 2018
o_1ce6rlilo1nf31ett8b05a1nn2d.png

Comisia parlamentară de control al activităţii SRI ia în calcul audierea fostului şef al Serviciului George Maior, ambasador al României în SUA, prin videoconferinţă, a declarat, miercuri, preşedintele comisiei, Claudiu Manda. 

El a adăugat că o astfel de întâlnire ar fi oportună într-o marjă de două săptămâni. 

"Am primit răspuns de la MAE în care spun că sunt de acord sau că ne vor sprijini în ceea ce priveşte posiblitatea ca domnul Maior să vină la comisia noastră. Am hotărât să trimitem că în următoarele două săptămâni ar fi oportună o astfel de întâlnire cu domnul Maior sau rămâne să identificăm dacă sunt poate şi alte posibilităţi de a avea o astfel de întâlnire sau de audiere a domnului Maior, poate prin alte mijloace, domnul Maior fără să fie nevoie să se deplaseze în România", a afirmat Manda, într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament. 

El a menţionat că nu aşteaptă un răspuns de la George Maior în următoarele două săptămâni, ci şi-ar dori ca în această perioadă să poată avea loc "această întrevedere". 

Întrebat dacă a fost identificată vreo sursă pentru decontarea cheltuielilor necesare deplasării la Bucureşti a ambasadorului României în SUA, Claudiu Manda a arătat că nu, până în acest moment. "Nu ştiu dacă la nivelul MAE există", a adăugat el. 

Senatorul PSD a spus, pe de altă parte, că este posibil ca fostul prim-adjunct al directorului SRI Florian Coldea să mai fie audiat o dată sau de două ori.

×
Etichete: audiere comisia SRI
x close