Propunerea de reformă a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală slăbeşte lupta împotriva corupţiei în România şi combaterea altor delicte serioase, avertizează Comisia de la Veneţia în opinia adoptată vineri.
"Într-o opinie adoptată vineri, Comisia de la Veneţia şi-a exprimat îngrijorarea că multe dintre amendamentele la Codul Penal şi la Codul de procedură penală din România slăbesc în mod serios eficienţa sistemului judiciar în lupta împotriva infracţiunilor de corupţie, a infracţiunilor de violenţă şi a criminalităţii organizate", se arată într-un comunicat al Comisiei.
Comisia de la Veneţia recomandă autorităţilor române să facă o reevaluare a amendamentelor la ambele coduri, printr-un proces de consultare, pentru a se ajunge la nişte propuneri legislative stabile şi coerente, cu largă susţinere în societatea românească şi care să se conformeze recomandărior Curţii Constituţionale, având în vedere că în 12 octombrie CCR a stabilit că peste 60 de articole ale proiectului de modificare a Codului de procedură penală sunt neconstituţionale, în timp ce constituţionalitatea amendamentelor la Codul penal urmează să fie analizată mai târziu luna aceasta.
De asemenea, Comisia a adoptat cu câteva amendamente opinia preliminară emisă în iulie cu privire la legile justiţiei, opinie potrivit căreia aceste legi vor afecta eficienţa, calitatea şi independenţa sistemului judiciar, cu consecinţe negative asupra luptei anticorupţie.