Suma care ar trebui să fie confiscată de ANAF în urma hotărârilor definitive pronunțate în dosarele instrumentate de DNA se ridică la 310 milioane de euro, însă în ultimele opt luni nu s-a făcut nimic pentru recuperarea acestor bani, a afirmat joi procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, scrie
agerpres.ro.
"Nu DNA este instituția care trebuie să confiște efectiv banii. Noi, atunci când facem o investigație, obligația noastră este să identificăm banii și bunurile, după care să le sechestrăm. Practic, le punem într-o tavă, după care oferim tava ANAF-ului, Ministerului Finanțelor, atunci când hotărârea judecătorească rămâne definitivă, iar ANAF-ul trebuie să execute efectiv aceste hotărâri de condamnare. Am semnalat la începutul anului că, doar în dosarele DNA, suma care trebuie confiscată efectiv de stat este de 310 milioane de euro. (...) Această sumă ar putea duce la dublarea salariilor medicilor dacă ea ar fi recuperată efectiv. Noi, ca procurori, am indisponibilizat bunurile și valorile, ei trebuie doar să le execute. Nu s-a întâmplat nimic în aceste opt luni și mă întreb dacă procedura care se aplică persoanelor fizice care nu-și plătesc taxele sau impozitele nu poate fi aplicată și acestor persoane condamnate definitiv", a declarat Kovesi, la Digi 24.
În opinia șefei DNA, instituțiile abilitate nu au dat niciun semn că intenționează să recupereze prejudiciile, în ciuda efortului depus de procurori și judecători în acest sens.
"Noi nu vedem, cel puțin în ultimii doi ani nu am văzut niciun fel de proactivitate în a încerca să execuți efectiv aceste bunuri. La nivelul DNA am constituit un serviciu de investigații financiare, format din procurori, polițiști și specialiști, care doar acest lucru face, identifică bunurile (...) și alături de investigația penală face și o investigație financiară. Alături de noi depun un efort extrem de important judecătorii, care verifică sechestrele pe care noi le punem, dispun confiscarea sumelor de bani și a bunurilor, după care nu se mai întâmplă nimic. Statul stă pe o grămadă de hotărâri judecătorești rămase definitive cu care sunt puse sechestre foarte multe și nu le execută", a afirmat Kovesi.