Adina Florea, propunerea ministrului Justiţiei pentru şefia DNA, nu deţine terenuri, potrivit ultimei declaraţii de avere, depusă în iunie 2017.
Ea are un apartament de 90 mp în Constanţa, pe care l-a primit donaţie, şi o maşină Audi A4 fabricată în 2007.
Adina Florea are 34.000 de lei şi 3.000 de euro în conturi şi un credit ipotecar de 45.000 de euro, care trebuie achitat până în 2027.
Adina Florea, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în prezent delegată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, este propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, pentru a ocupa funcţia de şef al DNA.