Curtea Constituţională arată, în motivarea de neconstituţionalitate a modificărilor aduse de Parlament OUG privind retragerea titlurilor de doctor în caz de plagiat, că această decizie nu poate fi luată de aceeaşi instituţie care a şi acordat titlul, aşa cum a propus Legislativul.
De asemenea, CCR a criticat şi opţiunea retragerii voluntare a titlului, pe motiv că ar presupune sustragerea de la sancţiunile legale, informează News.ro.
CCR a declarat, în octombrie, legea de adoptare a OUG 4/2016 privind plagiatul, în forma adoptată după cererea de reexaminare a lui Klaus Iohannis, neconstituţională în integralitate, atât din cauza modului în care Parlamentul a decis să o discute, cât şi din cauza majoritatăţii mecanismelor instituite.
Astfel, cea mai relevantă critică se referă la procedura de acordare a tiltului şi de retragere a titlului de doctor în caz de plagiat. Actuala legislaţie, precum şi OUG 4/2016 în forma Guvernului, prevăd că retragerea titlurilor se face prin Ministerul Educaţiei şi CNATDCU. Parlamentul, în Senat, a venit cu o modificare radicală, dând această competenţă Senaturilor universităţilor. Mecanismele sunt aspru criticate de CCR.
Senatul IOSUD (Instituţiei Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat) e abilitat prin lege să retragă titlurile, dar Curtea arată că instituţiei îi sunt atribuite prerogative semnificative, fără însă a se preciza natura juridică a acestui organism, componenţa, procedura de selectare a membrilor şi de desemnare a conducerii, procedura de luare a deciziilor în cadrul Senatului, actele juridice pe care le poate adopta, precum şi raporturile sale cu structurile componente ale IOSUD, universităţi, consorţii universitare şi unităţi de cercetare-dezvoltare.