Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru 30 octombrie, pronunţarea asupra sesizării referitoare la alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Pe 10 septembrie, senatorul ALDE Teodor Meleşcanu a fost ales, în plen, în cel de-al doilea tur de scrutin, preşedintele Senatului cu 73 voturi "pentru", Alina Gorghiu, de la PNL, obţinând 59 de voturi.
Pe 11 septembrie, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, anunţa că mai mulţi parlamentari din Opoziţie au semnat o sesizare către CCR privind modul în care Meleşcanu, fost ministru de Externe şi membru al ALDE, a fost ales la conducerea Senatului, având şi susţinerea social-democraţilor la acel moment.
Biroul Politic Executiv al ALDE a luat act, două zile mai târziu, de pierderea calităţii de membru în cazul lui Teodor Meleşcanu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă şi al lui Alexandru Ştefan Băişanu.
Ulterior, Meleşcanu a declarat că va depune acţiune în justiţie privind excluderea sa din ALDE.