Antena 3 CNN Actualitate Justiție Augustin Lazăr, despre înregistrările de la DNA Ploieşti: Manieră primitivă de audieri şi de discuţie

Augustin Lazăr, despre înregistrările de la DNA Ploieşti: Manieră primitivă de audieri şi de discuţie

1 minut de citit Publicat la 17:57 08 Mar 2018 Modificat la 17:57 08 Mar 2018
o_1c8359c1g1fh8e32to08r019ub8.jpg

Procurorul General, Augustin Lazăr, a declarat, la bilanţul Inspecţiei Judiciare, că instituţia are misiunea de a prelua bombele mediatice şi de a le examina, multe dintre ele reliefând probleme juridice. Acesta a dat exemplul unor înregistrări de la DNA, care conţin „expresii de cartier”.

Procurorul general a menţionat, în discursul său, şi înregistrarea de la DNA Ploieşti.

„Doresc să vă mai spun că un proiect foarte important al Ministerului Public este cel care priveşte respectarea drepturilor fundamentale. Suntem în Europa mileniului 3. Dacă într-adevăr ar fi adevărat conţinutul ideatic al înregistrării de la o anume unitate DNA, nu ştim încă până nu vom vedea dacă este originală înregistrarea. Dacă va fi adevărat, pot să spun că asemenea manieră primitivă de audiere şi de discuţie cu justiţiabilul nu mi-a fost dat să aud în cariera profesională. (...)

Doar doresc să vă asigur că prin investiţiile pe care le facem în Ministerul Public inclusiv vom avea un avea un soft care va transforma în scris ceea ce relatează declaraţia martorului, suspectului, inculpatului, va fi transformată în scris şi grefierul va pune doar punctele, din câte înţeleg. Nu se va modifica nimic. Aşa putem noi să ne gândim să trebuie să funcţioneze o justiţie a mileniului III şi fără expresii de cartier care să împăneze o astfel de audiere”, a mai spus Lazăr.

×
x close