Senatoarea Diana Şoşoacă a fost citată luni dimineaţă la Parchetul General pentru a fi audiată într-unul dintre cele trei dosare penale deschise pe numele său. Ea a dat declaraţii în calitate de parte vătămată în dosarul sechestrării jurnaliştilor italieni, în urmă cu două luni.
În acest moment sunt trei dosare deschise pe numele său, şi anume, plângerea jurnaliştilor italieni, plângerea ei pe numele jurnaliştilor şi plângerea senatoarei pe numele unor colegi după ce au împiedicat-o să participe la anumite şedinte în parlament.
Diana Şoşoacă a acuzat minciunile din presă şi a precizat că aceasta este prima sa audiere, nemaifiind citată până acum. Senatoarea a refuzat să ofere amănunte din anchetă, dar a ţinut să precizeze că este vorba de o anchetă împotriva unui demnitar al statului român, care se va desfăşura "conform Codului de Procedură Penală, nu cum doresc jurnaliştii".
Senatoarea va reveni pentru audieri şi marţi dimineaţă. Chiar dacă este membră a baroului, Diana Şoşoacă nu se reprezintă singură, ci a angajat un avocat care să-i susţină cauza.