Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţă că instanţa de fond din Malta a hotărât predarea lui Paul-Philippe al României, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu. Hotârârea nu este însă definitivă.
„Instanţa de fond din Malta a hotărât predarea lui Paul-Philippe al României. El a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și complicitate la abuz în serviciu și pentru un prejudiciu de 9,5 milioane de euro. Este o decizie așteptată de Ministerul Justiției și de statul român, care face constant eforturi pentru aducerea fugarilor în țară”, transmite ministrul Justiției.
Alina Gorghiu precizează că hotărârea nu este, însă, definitivă.
„Hotârârea nu este definitivă, poate fi atacată. Mulțumesc colegilor de la Ministerul Justiţiei, ANP, instanței de executare şi tuturor autorităţilor care şi-au adus aportul pentru ca aceasta să fie soluţia. Până la jumătatea lunii iunie au fost aduși în țară 383 de fugari. Clasamentul țărilor din care au fost aduși cei mai mulți este condus de Marea Britanie, urmată de Germania și Italia. Reamintesc că Legea fugarul plătește este în vigoare din 7 iunie. Începând cu această dată, toți fugarii vor fi obligați să suporte costurile aducerii lor în țară. Între timp, este așteptată decizia Curții Constituționale privind legea prin care sustragerea de la executarea pedepsei este asimilată infracțiunii de evadare”, a mai transmis Alina Gorghiu.
În 10 iunie, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, anunţa că va fi rejudecată predarea fugarului Paul-Philippe al României. Acesta este căutat în România pentru a executa o pedeapsă cu închisoare pentru corupţie. În vârstă de 75 de ani, el a fugit din România în 2020, când a fost condamnat la aproape 3 ani şi jumătate de închisoare pentru corupţie legată de restituirea ilegală a unor bunuri imobiliare din apropierea Bucureştiului, cărora le-a pretins în mod fals proprietatea.
În iunie 2022, el a fost prins la Paris, dar o Curte de Apel a refuzat să îl extrădeze în România, iar avocatul lui Paul al României a invocat, între altele, acest argument atunci când a pledat împotriva extrădării sale.
Prinţul Paul locuieşte acum în Italia, dar a venit luna trecută în Malta pentru o conferinţă şi a fost reţinut în baza unui mandat european de arestare.