Una dintre studentele care îl acuză pe Alfred Bulai de hărţuire sexuală este audiată luni la prânz la poliţie şi vrea să depună plângere penală. Pe masa procurorilor sunt şi alte zeci de mailuri venite pe adresa parchetului din partea presupuselor victime. La audieri urmează să ajungă și Alfred Bulai.
La rândul său, Alfred Bulai a fost la Comisia de Etică de la SNSPA şi a cerut răgaz 30 de zile pentru a-și pregăti apărarea.
Surse Antena 3 CNN au declarat că vor avea loc audieri pe bandă rulantă în această săptămână în acest dosar care vizează infracţiunea de folosirea funcţiei în scop sexual.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 şi poliţiştii fac cercetări in rem, în urma anchetei jurnalistice în care mai multe tinere îl acuză de hărţuire pe profesorul Alfred Bulai de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).
În urma apelului public făcut de anchetatori ca aceia care au date despre faptele din cadrul SNSPA să îi contacteze, s-au adunat, astfel, 21 de e-mailuri. Procurorii au subliniat că nu toate sunt reclamaţii sau sesizări.
Primii chemaţi la audieri vor fi victimele şi martorii, pentru ca anchetatorii să poată stabili dimensiunea fenomenului reclamat public.