Prin Decizia 14/2020 (decizie pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept), Înalta Curte a stabilit că „în interpretarea dispoziţiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal, care incriminează fapta unei persoane de a încredinţa un vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află sub influenţa alcoolului, trebuie să vizeze o persoană care să aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge”.
Astfel, pentru a răspunde penal (nu doar contravenţional) când îţi laşi maşina pe mâna unui amic despre care ştii că a băut, e necesar ca acesta să fi depăşit nivelul minim de alcoolemie de 0,80 g/l, limită valabilă şi atunci când conduci pe drumurile publice propria maşină, scrie monitoruljustitiei.ro.
În sesizarea formulată către ÎCCJ, Ministerul Public a prezentat o situaţie în care proprietarul unei maşini a încredinţat maşina unei persoane cu care consumase alcool anterior, ştiind astfel că aceasta se află sub influenţa alcoolului.
Decizia instanţei supreme va deveni obligatorie odată cu publicarea în Monitorul Oficial, moment de la care instanţele de judecată vor aplica o practică unitară.