Ministerul Justiţiei a lansat, luni, ghidul pentru persoanele care sunt victime ale infracţiunilor, unde pot fi regăsite informaţii privind drepturile acestora, despre asistenţa juridică, despre compensaţiile financiare acordate de stat, dar şi despre ordinele de protecţie.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a prezentat, luni, într-o filmare publicată pe Facebook, ce conţine ghidul.
„Ia-ţi o clipă de răgaz şi citeşte ghidul pentru faptele de violenţă şi hărţuire sexuală. Aşa te ajuţi pe tine la nevoie, ajuţi o colegă sau un coleg şi orice altă victimă a violenţei şi a abuzurilor sexuale sau de orice altă natură. Ministerul Justiţiei a elaborat acest ghid într-o formă foarte simplă, într-o formă accesibilă vouă tuturor. Acest ghid va fi publicat astăzi pe site-ul Ministerului Justiţiei şi vă arată unde, cum, când şi cui vă puteţi adresa, care este legislaţia şi ce drepturi aveţi. Există legi, există pârghii, există instrumente care sprijină şi apără orice victimă din România. E nevoie însă de foarte mult curaj din partea oricui pentru a se adresa autorităţilor. Vă îndemn să nu rămânem indiferenţi. Toţi trebuie să ajutăm o victimă aflată în dificultate”, a subliniat Gorghiu.
Ghidul este disponibil aici.
„Violenţa în societatea românească a crescut destul de mult. Şi pentru că s-a discutat mult despre violenţă, şi pentru faptul că victimele au început să prindă curaj şi să sesizeze toate aceste fapte, bine, doar o parte dintre ele, fiindcă există încă acea stigmatizare a victimelor pe care mi-aş dori tare mult să o depăşim şi e nevoie ca ele să ştie că avem mijloace prin care putem să le protejăm. Ne-am străduit, la Ministerul Justiţiei, să facem un ghid, urmează ca luni să-l încărcăm pe site-ul Ministerului, astfel încât orice femeie, orice bărbat, orice elev care se simte agresat sau care este subiectul unei fapte care îl lezează, pe care o crede deranjantă, poate să verifice. E foarte simplu să vezi în el, dacă eşti victimă, cum poţi să faci o sesizare, unde o depui, care sunt drepturile tale”, a afirmat ministrul Justiţiei, vineri seară, la Antena 3.
Ministerul Justiţiei poate acorda ajutor financiar victimelor
Ea preciza că Ministerul Justiţiei poate acorda ajutor financiar victimelor din fondurile confiscate de la infractori.
„Am oferit anul acesta, pentru şase victime, de la Ministerul Justiţiei, din banii luaţi de la infractori, aproape 80.000 de lei tocmai pentru a acoperi daunele materiale şi morale”, adăuga ministrul Justiţiei.
Alina Gorghiu preciza că doar o victimă a unei infracţiuni care are nevoie de diverse cheltuieli a apelat la o nouă prevedere conform căreia victimele unei infracţiuni care au nevoie de spitalizare, transport sau cazare de urgenţă a cerut în instanţă contravaloarea acestui voucher.
„Deşi e operaţional mecanismul legat de voucherele pentru victimele infracţiunilor, o singură victimă a apelat în instanţă la soluţionarea dosarului şi a obţinut 18.500 de lei. Trebuie să fii victima unei infracţiuni, să demonstrezi că ai nevoie urgentă de acele cheltuieli, un complet îţi analizează dosarul”, explica Gorghiu.