Antena 3 CNN Actualitate Jurnalistul Radu Soviani, înainte de audierea la Comisia SRI: M-am uitat cu atenţie pe mai multe acte oficiale şi am văzut indicii de fals

Jurnalistul Radu Soviani, înainte de audierea la Comisia SRI: M-am uitat cu atenţie pe mai multe acte oficiale şi am văzut indicii de fals

1 minut de citit Publicat la 15:27 04 Apr 2018 Modificat la 15:27 04 Apr 2018
o_1ca8a00s8jjhar51bv9r0sc7t8.jpg
Sursa foto: foto- Facebook

Radu Soviani a afirmat miercuri, înainte de audierea la comisia de control a SRI că va propune să fie prezentate de urgență numărul și data încheierii protocolului dintre SRI și ÎCCJ. 

"Cred că voi aduce şi nişte elemente legate de cât de urgent ar trebui desecretizat protocolul SRI cu ÎCCJ, pentru că în ceea ce îmi propun să spun Comisiei, nu ştiu dacă voi fi întrebat şi se vor cere detalii suplimentare despre originea protocului SRI-ÎCCJ. Adică de unde vine acest protocol, când a fost creat el iniţial, cum a fost reînnoit. Sunt elemente pe care le voi detalia cu altă ocazie. Un protocol între SRI şi ÎCCJ care nu a fost făcut public, dar a fost amintit public, din punctul meu de vedere amintirea de astăzi a acestui protocol trebuie să fie urmată de urgenţă de publicarea numărului şi datei protocolului până în momentul în care se va desecretiza. Asta de urgenţă, pentru că nepublicarea datei şi numărului, nu spun acum de conţinut care urmează după desecretizare, poate fi folosită punctual pentru a sugera anumite lucruri ÎCCJ. Acesta e un element conex. N-am venit pentru a vorbi astăzi la Comisie despre asta", a afirmat Soviani, înaintea audierii.

Jurnalistul a mai spus că va răspunde tuturor întrebărilor membrilor comisiei și că va vorbi despre toate neregulile pe care le-a obserbat la protocolul dintre SRI și Parchetul General. 

"Ca orice cetăţean m-am uitat pe protocoale, m-am uitat cu atenţie pe foarte multe acte oficiale în ultima vreme şi am văzut indicii de fals. Ceea ce am constatat aţi văzut vineri pe blogul meu când am publicat acele elemente. Apreciez faptul că a intrat în atenţia Comisiei ceea ce am semnalat, iar pe de altă parte apreciez ceea ce din punctul meu de vedere reprezintă o admitere din partea directorului SRI că iniţial pe site-ul SRI au fost publicate alte 17-18 file reale ale documentului. Din punctul meu de vedere este evidentă această admitere. Am semnalat semnăturile, cea a domnului Coldea care în exemplarul PÎCCJ pare diferită faţă de cea din exemplarul SRI. Voi răspunde la toate întrebările Comisiei. Am studiat documente publice", a completat jurnalistul.
 

×
x close