Jurnalista Adina Anghelescu a dezvăluit la Antena 3 că a cunoscut-o pe Ramona Bulcu, procuroarea care s-a sinucis, aruncându-se de la etajul cinci al Parchetului General.
„Îmi vine foarte greu să vorbesc pentru că dacă e vorba despre doamna procuror Ramona Bulcu, am cunoscut-o, sunt jurnalist vechi, am cooperat cu dânsa pentru că a lucrat multă vreme și a fost șefă la Biroul de presă al Parchetului General. O femeie extraordinar de blândă, de empatică, nu avea probleme de risc, să fi făcut dosare cu te miri ce interlopi care să o fi amenințat sau șantajat.
Din ce circulă în Parchetul General la această oră, ca motivație, se pare că, deși dânsa avea o familie frumoasă, totuși exista o slăbiciune a dânsei față de postul de șef. Dânsa nu a mai fost șefă la un moment dat, a pierdut această funcție în 2017 și se pare că de atunci a intrat în această depresie. Colegii nu au observat, nu au socotit că e ceva atât de grav care să ducă la un astfel de act suicidal. E Vinerea Mare în care Mântuitorul a fost crucificat, deci lucrurile se leagă”, a spus Adina Anghelescu.