Update 14:20 - Ciprian Mailat, jurnalistul dat dispărut de familie, s-a întors acasă.
Omul de presă a revenit acasă după 24 de ore după ce dispariţia lui a fost raportată la Poliţie de fiul minor, de 17 ani.
Acum, Poliţia va face verificări pentru a se asigura că jurnalistul nu a fost victima vreunei infracţiuni.
Ciprian Mailat este absolvent al Facultăţii de Jurnalism de la Universitatea Hyperion şi a ocupat mai multe funcţii importante, printre care cea de redactor-şef la Capital, până în 2018.
-------------------
Ştirea iniţială
Sunt căutări disperate, după ce un jurnalist cunoscut, fost redactor-şef al revistei Capital, a dispărut.
Ciprian Mailat nu a mai fost văzut de câteva zile şi nimeni nu ştie nimic de el. Familia a fost cea care a alertat poliţia.
Potrivit unor informații pe surse, fiul lui Ciprian Mailat a mers la poliție și a declarat dispariția acestuia, spunând că tatăl său a plecat de acasă fără să spună unde merge și nu s-a mai întors.
Încă de aseară au fost organizate mai multe filtre de polițiștii din Capitală și sunt căutări disperate, pentru că nu există la această oră indicii cu privire la locul în care s-ar afla fostul redactor-șef al revistei Capital.
De asemenea, cei care l-au văzut sau au informații despre acesta sunt rugați să sune la numărul de urgență 112.
„La data de 21 iunie 2024, Poliţia Capitalei a fost sesizată despre dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent.
Astăzi, 22 iunie 2024, aparținătorii și-au exprimat acordul pentru mediatizarea cazului.
Bărbatul dispărut se numeşte MAILAT MARIUS CIPRIAN, este în vârstă de 44 de ani şi are următoarele semnalmente:
- Înălţime: 1.75 m, slab, ten deschis, tuns scurt, ochi căprui.
- La data dispariției purta: tricou negru, pantaloni negri, pantofi sport de culoare neagră, cu bandă roșie.
Polițiștii au demarat procedurile de depistare a persoanei în cauză, aceasta fiind dată în urmărire la nivel național.
Cei care l-au văzut sau pot oferi detalii sunt rugaţi să anunţe Poliţia Capitalei, apelând numărul unic de urgenţă 112", se arată în comunicatul transmis presei de Poliţie.