?Unul dintre ei a scos un cuţit de vânătoare de la brâu şi a încercat să mi-l înfigă în piept. Din reflex, am parat cu mâna, dar m-am ales cu o tăietură serioasă, după care am căzut la pământ?, a povestit americanul, citat de Mediafax. Ziaristul american a anunţat Poliţia, care i-a reţinut pe cei doi pentru câteva ore.
Ziaristul american Chuck Todaro nu se află pentru prima oară în România. El vizitează în mod frecvent Europa, studiind viaţa ţiganilor. Comunităţile de rromi din ţara noastră au devenit subiect de studiu pentru jurnalistul american încă din 2004, când a călcat prima oară pe meleaguri româneşti. A învăţat chiar limba română şi intenţionează să înveţe şi limba romanes, pentru a putea comunica cu ţiganii din orice regiune. A locuit opt luni printre ţiganii de la Clejani, pentru a vedea în profunzime care sunt obiceiurile acestora, dar şi cum sunt trataţi de societate.
Iată câteva dintre articolele ziaristului, cu privire la rromii din România.
The Street Children of Bucharest
Gypsy child brides need an education, not marriage: a school built by Catholic Charities gives Romany children a chance
Taraf de Haïdouks
Amazing Tram Travel: Riding the Bucharest Maze
GYPSY CHILD BRIDE ENDS AS EDUCATION
Foto: Informaţia Zilei
Antena3.ro