Bărbatul care a înjunghiat doi tineri într-o sală de cinema din Timișoara, în timpul proiecției unui film, a fost arestat preventiv marți seară pentru 30 de zile, anunță stirileprotv.ro. Unul dintre răniți este actor în pelicula respectivă.
Victimele i-au atras atenția agresorului că vorbește prea mult, iar acesta le-a atacat. Apoi a fugit, dar a fost prins și încătușat. Suspectul este jurist la un spital de psihiatrie.
Mortor al evenimentului: „Cu cuțitul a ieșit. Că el șmecher, că ne omoară, că e psihopat. Toată lumea zbiera, am ieșit și noi afară, văru-miu se uita la filmul lui. Și varu-miu i-a zis: te rog frumos, nu mai comenta, și el i-a zis: cine ești tu mă, vezi că vin acum cu cuțitul la tine!”
Raul Andrici: „Atacatorul urla obsesiv că el e psihopat și că nu stiu ce mă așteaptă”
Actorul Raul Andrici intrase în sală împreună cu vărul său, ca să vadă filmul în care el are rolul principal: “Pisica verde”. Acesta a povestit că agresorul făcea gălăgie în timp ce filmul rula, iar spectatorii îl rugaseră de mai multe ori să facă linişte.
Când tânărul i-a cerut să nu mai vorbască, atacatorul şi-a ieşit din minţi.
”Era efectiv vulgar, obsesiv, prostesc. M-am ridicat și l-am rugat să se oprească, să se abțină cateva momente pana e gata filmul. A izbucnit, a venit prima dată să mă lovească cu pumnii, dar l-a oprit un domn care era cu el. Apoi urla obsesiv ca e psihopat, ca eu am 19 ani și nu știu ce mă așteaptă. Apoi a zis că pleacă, dar a venit din spate să îmi bage cuțitul în gat. M-am aparat și ne-am îmbrancit”, a povestit actorul.
Citește și: