Antena 3 CNN Actualitate Județul din România în care masca de protecție e obligatorie aproape peste tot. Chiar și în parcuri și cimitire!

Județul din România în care masca de protecție e obligatorie aproape peste tot. Chiar și în parcuri și cimitire!

1 minut de citit Publicat la 19:45 01 Aug 2020 Modificat la 19:45 01 Aug 2020
o_1eelbi6hh1ki11rgu1qge1jr9unpb.jpg
Sursa foto: Pixabay.com

Începând de duminică, 2 august, masca este obligatorie şi în parcurile din judeţ, zona obiectivelor turistice, cimitire şi exteriorul bisericilor, staţii de transport public în comun.

Începând cu data de 02.08.2020, ora 06.00, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile publice deschise, cum ar fi pieţele, târgurile, oboarele, talciocurile, zonele de aşteptare (staţii de autobuz, peroane din gări, autogări şi alte asemenea), parcuri publice, zonele în care se desfăşoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul lăcaşelor de cult, zona cimitirelor, exteriorul obiectivelor turistice”, transmite Prefectura Dâmboviţa.

Obligativitatea purtării măştii în spaţiile enumerate se instituie în intervalul orar 06:00 - 23:00!

Potrivit raportării Prefecturii Dâmboviţa, în ultimele 24 de ore, la nivel de judeţ, au fost confirmate 72 de cazuri de COVID-19. În total sunt 1.914 cazuri, iar de la începutul pandemiei au murit 65 de dâmboviţeni.

Coronavirus în România, 1 august 2020. O nouă explozie a cazurilor de COVID-19

Până astăzi, 1 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 52.111 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 27.346 de pacienți au fost declarați vindecați și 4.596 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. 

Coronavirus în România, 1 august 2020. 401 pacienți internați la ATI

Până astăzi, 2379 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

×
Etichete: Dambovita mască
x close