Antena 3 CNN Actualitate Județele în care cursurile şcolare vor fi suspendate integral luni și marți

Județele în care cursurile şcolare vor fi suspendate integral luni și marți

o_1c772gef01pua1lot1m0p6qf15ed8.jpg
Foto: Pixabay.com
de S.T.    |    25 Feb 2018   •   20:10

Cursurile şcolare vor fi suspendate integral în judeţele Dolj şi Ilfov, respectiv în Capitală, luni şi marţi, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Potrivit unui comunicat de presă al MEN, în judeţul Constanţa, cursurile vor fi suspendate integral în ziua de luni, iar în municipiul şi în judeţul Giurgiu, cursurile vor fi suspendate atât luni cât şi marţi cu excepţia grădiniţelor cu program prelungit din municipiul Giurgiu.

„Informaţiile au fost comunicate de inspectoratele şcolare judeţene, respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), în urma deciziilor luate la nivel local în comandamentele pentru situaţii de urgenţă”, afirmă sursa citată.

MEN reaminteşte că, în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei şi al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene şi/sau Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar.

Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor şcolare. În cazurile de faţă, orele de curs vor fi recuperate conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învăţământ, cu aprobarea inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv ISMB.

×
Subiecte în articol: cursuri Dolj Ilfov Capitală comunicat
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close