Magistratul Stan Mustaţă, arestat preventiv pentru luare de mită, a executat silit anul trecut Ministerul Justiţiei pentru că se considera stresat. Judecătorul, alături de alţi colegi, au cerut un spor de 50% pe care, prin decizia Ministerului Justiţiei, statul nu l-a mai plătit.
În total, magistratul a recuperat 25.000 de euro. Printre solicitanţii acestui spor, pe listă se află şi Veronica Cârstoiu, judecătoare arestată pentru că ar fi luat mită de la Dinel Staicu.
Ministerul Justiţiei a tăiat prin ordin sporul de stres al judecătorilor, în cadrul măsurilor de austeritate, în urmă cu 6 ani. Mulţi dintre ei au fost nemulţumiţi de decizie şi au acţionat statul în instanţă.
Câţiva judecători de la secţia penală a Curţii de Apel Bucureşti au făcut la fel. Printre ei şi magistratul Stan Mustaţă.
Pentru că Ministerul Justiţiei nu a vrut să pună în executare hotătârile instanţei, Stan Mustaţă a deschis procedurile de executare silită. Toate căile de atac ale statului au fost respinse de judecătorii din civil.
În total, cei 8 magistraţi care au acţionat ministerul în judecată au obţinut 200.000 de euro. Judecătorii din penal primesc spor de stres pentru că pronunta decizii de condamnare împotriva infractorilor, lucru care i-ar putea pune în pericol. Procurorii DNA ar putea spun însă că Stan Mustaţă nu era un judecător stresat, luând în considerare că ar fi luat legatura cu infractorii pentru a le cere bani.
Magistratul a fost arestat după ce anchetatorii au adunat probe care ar demonstra că acesta, prin doi intermediari, a cerut mai multor suspecţi să îi transfere sume de bani pentru a da decizii favorabile în dosarele lor.
Stan Mustaţă neagă acuzaţiile şi susţine că DNA încearcă înlăturarea sa de la Curtea de Apel Bucureşti.