Elena Udrea a coordonat şi controlat un întreg sistem de corupţie, se arată în motivarea judecătorilor care au decis arestarea fostului ministru.
În acest dosar, sunt arătaţi doar banii daţi cu titlu de mită, dar sunt suficiente declaraţii a unor persoane care arată că sistemul era generalizat.
Potrivit declaraţiilor date în acest dosar, toate contractele duceau la plata unui comision, iar beneficiarul era Elena Udrea sau persoanele din jurul său care au intermediat mita ori finanţarea cheltuielilor PDL-ului în timpul campaniei electorale.